Avem o mare ocazie sa ne adunam mai mult in interiorul nostru sa facem un pelerinaj in interior... si sa intram in contact cu lumina.
Iar apoi sa raspandim aceasta lumina!
Va propun o traire concreta, impreuna cu altii care inteleg si cauta in aceeasi directie...
Un retreat de 3 zile x 2 ore de Pace, de deschidere, de iubire si de comuniune a inimilor!
O sa ne lasam inspirati si de pasaje din Cartea secreta a lui Jeshua, vol 2 care e acum in traducere, o carte care aduce invatatura lui Isus plina de Iubire si Vindecare.
Prin meditatiile pe care o sa le facem ne adunam fortele centrandu-ne, corpurile noastre subtile se aliniaza, celulele corpului fizic devin pline de vitalitate si radiante. Ce festin!
Va astept sa ne orientam impreuna spre ceea ce conteaza, spre Sursa vietii noastre!
Rada a creat mai multe canale pentru trezirea interioara:
Solisis - o scoala de cunoastere de sine cu module online, webinars, www.solisis.org
Rada Web TV - interviuri cu persoane care aduc claritate in domeniul cunoasterii de sine si a constiintei + conferinte - va puteti abona aici: https://www.youtube.com/channel/UCHg0F5q2xTWJvT1EQov7x-A
Biblioteca Pythagora Strasbourg - presedinta din 2015, un teren fertil de conferinte existent din 1920 www.pythagore-asso.org
Editura Solisis - Cartea secreta a lui Jeshua, Intalniri solare, CD Meditatii
Solisis - o scoala de cunoastere de sine cu module online, webinars, www.solisis.org
Rada Web TV - interviuri cu persoane care aduc claritate in domeniul cunoasterii de sine si a constiintei + conferinte - va puteti abona aici: https://www.youtube.com/channel/UCHg0F5q2xTWJvT1EQov7x-A
Biblioteca Pythagora Strasbourg - presedinta din 2015, un teren fertil de conferinte existent din 1920 www.pythagore-asso.org
Editura Solisis - Cartea secreta a lui Jeshua, Intalniri solare, CD Meditatii
|
|
2 extrase din Cartea secreta a lui Jeshua, vol 2 in traducere:
"În clipa de după, am pus piciorul pe străduță. În unghiul acesteia, strânși la umbra unei arcade din piatră și a cascadei sale de plante, vreo treizeci de bărbați și femei mă așteptau. Unii erau așezați pe pământ, cu capul în mâini, unii se rugau deschis în timp ce alții pălăvrăgeau cu voce joasă. Când m-au zărit, cei care au putut, au alergat în direcția mea.
Îmi amintesc că doar i-am întrebat:
-„Ce ați venit să căutați aici?”
Așa cum mă așteptam, nu am obținut un răspuns audibil. Nu îmi arătau decât răni și infirmități. Atunci am crezut că e bine să-i duc puțin mai departe, acolo unde umbra era mai generoasă și punea în evidență Acest lucru spre care voiam să-i conduc, fără ajutorul cuvintelor și eu .
Era acolo o scară de piatră...I-am invitat să se așeze, apoi i-am privit rapid fără să uit pe vreunul, nu pentru chipurile lor, bineînțeles, ci pentru a percepe chiar și o strălucire de suflet care ar ști să-mi livreze o poveste de iubire. Totuși, nici unul din cei pe care i-am captat nu mi-a făcut acest cadou...
Da, acești bărbați și femei erau toți cu adevărat blocați în suferința lor. Decisesem deja să vindec corpul lor dar, în privința iubirii care le lipsea, nu puteam să o fac să înmugurescă pe arborele sufletului lor. Vedeam cât le lipsea și cu câtă supărare o cereau, ei care - fără măcar să fie priviți - trebuia fără îndoială că erau evitați prin tot Ierusalimul...
Vedeam asta cu o acuitate infinită și totul în ei îmi spunea că nu doar de iubire duceau lipsă cel mai mult ci de voința de a da, și ei, puțin din această iubire pe care o cereau.
Ființa umană face un pas imens când înțelege că echilibrul din tot ce este ține de schimb, de libera circulație a aceluiași Val iubitor. Pentru a primi, trebuie să învățăm a dărui...
Oh, evident, nu această ignoranță îi făcea în mod necesar infirmi și bolnavi, căci există o multitudine de bărbați și femei al căror corp este robust și existența dulce fără a se preocupa de a face să înflorească în ei darul de a iubi...Gândul meu nu era, cu certitudine, acela al Saduceilor.
Ce am perceput într-o clipă, este că toate cele și toți cei care erau acolo aveau sufletul obosit, atât de obosit încât recunoscuse, într-un elan ce îi unea inconștient, urma unui parfum al Soarelui, un turbion de Lumină ce putea schimba totul...
Așa că își dăduseră întâlnire acolo, fără să o știe, pentru că din punctul de descurajare în care se găseau văzuseră înmugurind lumina unei speranțe.
Mereu este important și minunat să ajungi la a recunoaște clipa decisivă a unei chemări.
„Fiecare dintre noi, mi-a spus odată venerabilul din Krmel, fiecare dintre noi vede într-o zi prezentându-i-se posibila deschidere a apelor Mării din Edom1...”
Reamintindu-mi aceste cuvinte, am coborât treptele pe care luaseră loc apoi i-am privit încă o dată, fără să spun nimic. Nu făcusem niciodată ceea ce mă pregăteam să îndeplinesc dar nu m-am îndoit nici o clipă de capacitatea mea de a o realiza.
Era un asemenea soare de compasiune dincolo de pieptul meu încât nu puteam să fac altfel decât să îl vărs într-o explozie de tandrețe. Trebuia doar să îl ghidez...
Atunci, am luat o inspirație lungă, am coborât forța până la baza spatelui meu, am învârtit-o și, brusc, am propulsat-o până în inima mea încât Suflul imaculat să se degaje și să meargă să-i acopere pe toți cei care erau acolo, în așteptare, în suferință... am văzut acest Suflu virginal și L-am urmat în cursa Lui învăluitoare, iubitoare și precisă...În sfârșit, am expirat pe nas, foarte încet, puținul aer ce rămănea în pieptul meu. Asta a fost tot...
În fața mea, de la ultima până la prima treaptă, nu mai era decât un torent de lacrimi. Chiar Eliazar și ceilalți care rămăseseră mult în urmă nu și le-au putut reține.
Cochilii, carapace, platoșe tocmai se fracturaseră simultan și știam intim că, în momentele ce aveau să urmeze, toată dezordinea, toate plăgile și infirmitățile nu vor mai fi.
Era pentru mine momentul să plec, să dispar în felul unui vânt care vine să măture niște nori și care își continuă cursa. Ceea ce am și făcut la primele strigăte ce au urcat de pe scărița de piatră. În aceeași mișcare, l-am invitat pe Eliazar și pe ceilalți să mă urmeze prin labirintul străduțelor..."
-„ Prieteni, amintiți-vă...Nu v-am spus de nenumărate ori că fiecare creatură este asemănătoare unui templu? O știți...dar poate că nu realizați că la originea construcției unui templu, există mereu un plan. Acest plan servește bineînțeles constructorilor săi dar de asemenea ca să păstreze memoria idealului celui care l-a conceput.
Astfel, vedeți voi, în fiecare dintre voi există în mod analog, un plan ce conține foarte exact toate datele perfecțiunii cu care ați fost gândiți.
Acest plan este prețios, bănuiți, și pentru asta a fost plasat în loc sigur, în același timp discret și evident: inima voastră!
Ce reprezintă deci inima voastră dacă nu memoria totală a originii voastre? Nu doar memoria sufletului vostru nici a lanțului personalităților voastre succesive de la originea Timpurilor...dar și aceea a planului perfect al corpului vostru, a traseului său și a funcționării sale.
Dar față de toate astea, voi sunteți liberi, nu-i așa? Liberi să nu vă întrețineți templul vostru, să-i neglijați unele încăperi, unele funcții; liberi de asemenea să-l expuneți luptelor, până la distrugerea mai mult sau mai puțin totală. Sunteți chiar liberi să uitați și să negați că sunteți un templu, cu Kadash Kadoshim -ul său și să nu vă iubiți, adică să disprețuiți în voi pecetea inițială a Ceea ce v-a conceput.
Extremitatea libertății este asta, vedeți voi și asta se numește Uitare. Dar cine uită în voi, spuneți-mi? Nu sufletul vostru! Uitarea este proprie personalităților succesive.
Sufletul vostru rămâne în apropierea inimii voastre, în legătură cu spiritul vostru incoruptibil... El conservă marca perfectă a planului vostru inițial.
Atunci mă întrebați ce fac pentru a vindeca atâția bărbați și femei? Merg să caut planul inițial al ființei lor acolo unde este, apoi îl aduc la suprafața vieții lor până la carnea lor și până când prezenta lor mască umană se lasă remodelată de perfecțiunea celei dintâi. Acesta este principiul vindecării spontane, și ceea ce voi numiți miracol.
Care este Forța sa activă? Ce îmi permite să fac astfel încât Templul să-și amintească de Planul său? Compasiunea...Acest elan al Memoriei inalterabile cu Care sunt Unul și care anihilează orice frontieră între cei care suferă și propria mea inimă.
Astfel deci, dacă aspirați și voi la a vindeca sufletele și corpurile, nu vă așteptați ca Eu să vă deschid Ușile Luminii, ci mai degrabă beți Soarele până la a fi impregnați de el...Abia atunci, totul se va putea împlini.”
"În clipa de după, am pus piciorul pe străduță. În unghiul acesteia, strânși la umbra unei arcade din piatră și a cascadei sale de plante, vreo treizeci de bărbați și femei mă așteptau. Unii erau așezați pe pământ, cu capul în mâini, unii se rugau deschis în timp ce alții pălăvrăgeau cu voce joasă. Când m-au zărit, cei care au putut, au alergat în direcția mea.
Îmi amintesc că doar i-am întrebat:
-„Ce ați venit să căutați aici?”
Așa cum mă așteptam, nu am obținut un răspuns audibil. Nu îmi arătau decât răni și infirmități. Atunci am crezut că e bine să-i duc puțin mai departe, acolo unde umbra era mai generoasă și punea în evidență Acest lucru spre care voiam să-i conduc, fără ajutorul cuvintelor și eu .
Era acolo o scară de piatră...I-am invitat să se așeze, apoi i-am privit rapid fără să uit pe vreunul, nu pentru chipurile lor, bineînțeles, ci pentru a percepe chiar și o strălucire de suflet care ar ști să-mi livreze o poveste de iubire. Totuși, nici unul din cei pe care i-am captat nu mi-a făcut acest cadou...
Da, acești bărbați și femei erau toți cu adevărat blocați în suferința lor. Decisesem deja să vindec corpul lor dar, în privința iubirii care le lipsea, nu puteam să o fac să înmugurescă pe arborele sufletului lor. Vedeam cât le lipsea și cu câtă supărare o cereau, ei care - fără măcar să fie priviți - trebuia fără îndoială că erau evitați prin tot Ierusalimul...
Vedeam asta cu o acuitate infinită și totul în ei îmi spunea că nu doar de iubire duceau lipsă cel mai mult ci de voința de a da, și ei, puțin din această iubire pe care o cereau.
Ființa umană face un pas imens când înțelege că echilibrul din tot ce este ține de schimb, de libera circulație a aceluiași Val iubitor. Pentru a primi, trebuie să învățăm a dărui...
Oh, evident, nu această ignoranță îi făcea în mod necesar infirmi și bolnavi, căci există o multitudine de bărbați și femei al căror corp este robust și existența dulce fără a se preocupa de a face să înflorească în ei darul de a iubi...Gândul meu nu era, cu certitudine, acela al Saduceilor.
Ce am perceput într-o clipă, este că toate cele și toți cei care erau acolo aveau sufletul obosit, atât de obosit încât recunoscuse, într-un elan ce îi unea inconștient, urma unui parfum al Soarelui, un turbion de Lumină ce putea schimba totul...
Așa că își dăduseră întâlnire acolo, fără să o știe, pentru că din punctul de descurajare în care se găseau văzuseră înmugurind lumina unei speranțe.
Mereu este important și minunat să ajungi la a recunoaște clipa decisivă a unei chemări.
„Fiecare dintre noi, mi-a spus odată venerabilul din Krmel, fiecare dintre noi vede într-o zi prezentându-i-se posibila deschidere a apelor Mării din Edom1...”
Reamintindu-mi aceste cuvinte, am coborât treptele pe care luaseră loc apoi i-am privit încă o dată, fără să spun nimic. Nu făcusem niciodată ceea ce mă pregăteam să îndeplinesc dar nu m-am îndoit nici o clipă de capacitatea mea de a o realiza.
Era un asemenea soare de compasiune dincolo de pieptul meu încât nu puteam să fac altfel decât să îl vărs într-o explozie de tandrețe. Trebuia doar să îl ghidez...
Atunci, am luat o inspirație lungă, am coborât forța până la baza spatelui meu, am învârtit-o și, brusc, am propulsat-o până în inima mea încât Suflul imaculat să se degaje și să meargă să-i acopere pe toți cei care erau acolo, în așteptare, în suferință... am văzut acest Suflu virginal și L-am urmat în cursa Lui învăluitoare, iubitoare și precisă...În sfârșit, am expirat pe nas, foarte încet, puținul aer ce rămănea în pieptul meu. Asta a fost tot...
În fața mea, de la ultima până la prima treaptă, nu mai era decât un torent de lacrimi. Chiar Eliazar și ceilalți care rămăseseră mult în urmă nu și le-au putut reține.
Cochilii, carapace, platoșe tocmai se fracturaseră simultan și știam intim că, în momentele ce aveau să urmeze, toată dezordinea, toate plăgile și infirmitățile nu vor mai fi.
Era pentru mine momentul să plec, să dispar în felul unui vânt care vine să măture niște nori și care își continuă cursa. Ceea ce am și făcut la primele strigăte ce au urcat de pe scărița de piatră. În aceeași mișcare, l-am invitat pe Eliazar și pe ceilalți să mă urmeze prin labirintul străduțelor..."
-„ Prieteni, amintiți-vă...Nu v-am spus de nenumărate ori că fiecare creatură este asemănătoare unui templu? O știți...dar poate că nu realizați că la originea construcției unui templu, există mereu un plan. Acest plan servește bineînțeles constructorilor săi dar de asemenea ca să păstreze memoria idealului celui care l-a conceput.
Astfel, vedeți voi, în fiecare dintre voi există în mod analog, un plan ce conține foarte exact toate datele perfecțiunii cu care ați fost gândiți.
Acest plan este prețios, bănuiți, și pentru asta a fost plasat în loc sigur, în același timp discret și evident: inima voastră!
Ce reprezintă deci inima voastră dacă nu memoria totală a originii voastre? Nu doar memoria sufletului vostru nici a lanțului personalităților voastre succesive de la originea Timpurilor...dar și aceea a planului perfect al corpului vostru, a traseului său și a funcționării sale.
Dar față de toate astea, voi sunteți liberi, nu-i așa? Liberi să nu vă întrețineți templul vostru, să-i neglijați unele încăperi, unele funcții; liberi de asemenea să-l expuneți luptelor, până la distrugerea mai mult sau mai puțin totală. Sunteți chiar liberi să uitați și să negați că sunteți un templu, cu Kadash Kadoshim -ul său și să nu vă iubiți, adică să disprețuiți în voi pecetea inițială a Ceea ce v-a conceput.
Extremitatea libertății este asta, vedeți voi și asta se numește Uitare. Dar cine uită în voi, spuneți-mi? Nu sufletul vostru! Uitarea este proprie personalităților succesive.
Sufletul vostru rămâne în apropierea inimii voastre, în legătură cu spiritul vostru incoruptibil... El conservă marca perfectă a planului vostru inițial.
Atunci mă întrebați ce fac pentru a vindeca atâția bărbați și femei? Merg să caut planul inițial al ființei lor acolo unde este, apoi îl aduc la suprafața vieții lor până la carnea lor și până când prezenta lor mască umană se lasă remodelată de perfecțiunea celei dintâi. Acesta este principiul vindecării spontane, și ceea ce voi numiți miracol.
Care este Forța sa activă? Ce îmi permite să fac astfel încât Templul să-și amintească de Planul său? Compasiunea...Acest elan al Memoriei inalterabile cu Care sunt Unul și care anihilează orice frontieră între cei care suferă și propria mea inimă.
Astfel deci, dacă aspirați și voi la a vindeca sufletele și corpurile, nu vă așteptați ca Eu să vă deschid Ușile Luminii, ci mai degrabă beți Soarele până la a fi impregnați de el...Abia atunci, totul se va putea împlini.”
